Terorismul islamic

O perspectivă asupra terorismului islamic

Marea problemă a Europei, a Statelor Unite, a lumii civilizate, pe care acestea nici măcar nu o pot negocia, rămâne terorismul islamic: barbarii contra civilizației, ideologia morții contra frumuseții vieții.

Din Afghanistan în Sudan, din Indonezia în Pakistan, din Malaysia în Iran, din Egipt în Irak, din Algeria în Senegal, din Siria în Kenya, din Libia în Ciad, din Liban în Maroc, din Palestina în Yemen, din Arabia Saudită în Somalia, ura faţă de Occident creşte. Se umflă ca un foc înteţit de vânt şi discipolii fundamentalismului Islamic se multiplică precum protozoarele: o celulă care se scindează pentru a deveni două celule şi apoi patru , apoi opt, apoi şaisprezece, apoi treizeci şi două. La infinit.

După ultimele estimări, 32 de state membre ale ONU au peste 86 la sută populaţie musulmană, iar nouă au între 66 şi 85 la sută, dintr-un total de 41 de state cu populaţie majoritar musulmană. Ca urmare a ratelor mari de natalitate şi de convertire, Islamul este, în momentul de faţă, religia cu numărul adepţilor tot mai mare.